Explozie la o fabrică de alcool din Suceava, o persoană a fost rănită

Publicat: 07 02. 2011, 08:49
Actualizat: 09 11. 2012, 05:54

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Ioana Istrati, a declarat corespondentului MEDIAFAX că o explozie urmată de incendiu a avut loc la o fabrică de alcool din comuna Şcheia, în urma incidentului fiind rănit un bărbat în vârstă de 40 de ani, care a primit primul ajutor de la un echipaj SMURD, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.

Ea a menţionat că explozia s-a înregistrat la un cazan cu păcură, cauzele nefiind încă stabilite.

Istrati a precizat că aproximativ 30 de subofiţeri ai Detaşamentului de Pompieri Suceava, sub coordonarea şefului ISU Suceava, col. Ion Burlui, acţionează pentru lichidarea incendiului care a cuprins clădirea.

Potrivit şefului Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul SJU Suceava, Liviu Cârlan, bărbatul rănit are politraumatisme şi multiple plăgi la cap şi arsuri pe faţă.