Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, colonelul Ioan Burlui, a declarat că explozia s-a produs joi dimineaţă din cauza prafului de cauciuc, la o maşină de reşapat.
El a spus că cele trei persoane reparau o maşină de reşapat, iar praful de cauciuc este foarte exploziv şi că a fost suficientă o scânteie pentru a produce explozia.
Şeful ISU Suceava a adăugat că distrugerile provocate de explozie nu sunt mari, iar incendiul a fost stins.
Potrivit unui comunicat al MAI, un elicopter de tip Mi-8 din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor a decolat, joi dimineaţă, în jurul orei 09:00, de la Iaşi, pentru transportul medical de urgenţă a trei persoane rănite grav în urma unei explozii la o fabrică de cauciuc.
Pacienţii, cu arsuri de gradele III şi IV, vor fi aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, pentru îngrijiri de specialitate.
La bordul aeronavei se află un echipaj de zbor din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie şi o echipă medicală din cadrul UPU SMURD Iaşi, compusă din trei medici şi doi asistenţi, se precizează în comunicat.