Explozie puternică într-un bloc de garsoniere din Huşi
O explozie puternică s-a produs, marţi, într-un bloc de garsoniere din municipiul Huşi, în urma deflagraţiei neexistând victime, însă o locuinţă a fost distrusă, iar uşile şi geamurile de la alte 22 de garsoniere din imobil au fost spulberate.
Explozia s-a produs într-un bloc aflat la periferia municipiului Huşi, în zona fostei fabrici de conserve, imobilul fiind cumpărat de Primărie de la lichidatorul societăţii Vitacons, în contul datoriilor pe care firma le avea către municipalitate.
Deflagraţia a avut loc într-o garsonieră de la etajul întâi al blocului, locuită de două persoane - mamă şi fiu -, care erau acasă în momentul exploziei. Potrivit colonelului Alexandru Cană, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, femeia a suferit răni uşoare pe faţă, nefiind necesară transportarea ei la spital, iar bărbatul a scăpat nevătămat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conform sursei citate, deflagraţia s-a produs din cauza acumulărilor de gaze de la o butelie de aragaz al cărei furtun era fisurat.
Suflul exploziei a distrus întreaga garsonieră, ai cărei pereţi au căzut, iar geamurile şi uşile de la alte 22 de locuinţe din bloc au fost spulberate.
"S-a format o comisie mixtă, cu reprezentanţi de la Primărie, Poliţie şi ISU, care va evalua fiecare garsonieră în parte, pentru sa stabili pagubele", a declarat Cană.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO