Explozie urmată de incendiu la Nitramonia Făgăraş
Explozia de pe platforma de la Nitramonia Făgăraş s-a produs din cauza unui scurtcircuit provocat de persoana care a intrat în incinta societăţii şi a vrut să fure cabluri electrice, a declarat, vineri seară, Alexandru Cârco, directorul Nitroexplosives.

Explozie urmată de incendiu la Nitramonia Făgăraş
"Încă nu am estimat pagubele, dar au ars circa 200 de metri pătraţi din depozitul de pulbere neagră, care era închis de trei ani şi era izolat de restul clădirilor. De aceea am avut noroc că incendiul nu s-a extins şi nu s-au produs pagube mai mari", a declarat presei directorul Alexandru Cârco.
La ora transmiterii acestei ştiri, cele două autospeciale de pompieri care au stins incendiul plecaseră deja, dar la faţa locului se mai găseau maşini ale Poliţiei, anchetatorii urmând să cerceteze locul incidentului.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs, vineri, la societatea Nitroexplosives de pe platforma Nitramonia Făgăraş, accidentul soldându-se cu o victimă, care a fost preluată de Ambulanţă şi dusă la spital.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Prefectul judeţului Braşov, Adriana Donţu, a declarat că explozia a avut loc într-un atelier pentru prelucrarea pulberilor din cadrul societăţii Nitroexplosives şi că cel care a provocat deflagraţia şi a fost rănit este un bărbat care nu este angajatul societăţii, el intrând pe platformă ca să fure nişte cabluri electrice.
Conform aceleiaşi surse, bărbatul are răni superficiale, fiind transportat la spital. Prefectul a mai spus că incendiul a fost stins, iar zona a fost izolată.
Numele rănitului este Ion Grigore.
Liderul de sindicat de pe platforma Nitramonia Făgăraş, Lucian Cupu, a declarat pentru MEDIAFAX că incidentul a fost posibil din cauza lipsei pazei la societate, problemă care, susţine el, a fost ridicată de nenumărate ori autorităţilor, ultima dată chiar săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii AVAS.
"Pe platformă, la 400 de hectare, sunt şase oameni pe schimb care păzesc, ceea ce este absolut insuficient", a spus Cupu.
Surse din cadrul Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) au declarat pentru MEDIAFAX că paza combinatului chimic Nitramonia Făgăraş, aflat în proprietatea statului român prin AVAS, va fi suplimentată după incidentul de vineri.
Sursele citate au declarat că administratorul special al celor cinci companii de pe platforma industrială Nitramonia Făgăraş, Claudiu Popa, a ajuns printre primii în zona în care, vineri, s-a produs o explozie, prima măsură dispusă fiind aceea de suplimentare a pazei în zonă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului