ISU Botoşani precizează că este vorba de 13 victime, 12 salvate de pompieri, iar una s-a prezentat singură în UPU.
Dintre acestea, 10 sunt bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 32 şi 63 de ani. Un bărbat a fost intubat, ventilat mecanic şi a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la un spital de arşi din ţară. Celelalte victime prezintă arsuri şi traumatisme.
IGSU precizează că centrul comercial are autorizaţie de securitate la incendiu.
12 victime au fost duse la spital, dintre care una în stare gravă, intubată.
Pompierii continuă căutările pentru a găsi alte posibile persoane surprinse în magazin şi pentru lichidarea focului.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, informează IGSU.
Din primele informaţii, şapte persoane au fost rănite şi privesc îngriji medicale. Alte 30 de persoane au ieşit singure din magazin.
Se intervine pentru căutarea altor persoane surprinse în magazin şi pentru stingerea incendiului.
Au fost alocate 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială transport personal victime multiple, 2 ambulanţe SMURD şi 1 unitate de terapie intensivă mobilă.