„Tradiţii sănătoase”: Remedii şi reţete din satele din Banat, descoperite în cadrul unui proiect european
Remediile naturiste şi reţetele tradiţionale vor fi descoperite în cadrul proiectului european “Tradiţii sănătoase – Ştiinţă pentru următoarele generaţii”, derulat de cercetării de la Universitatea de Vest din Timişoara şi care a fost lansat joi.
„Proiectul este unul care se va focusa asupra tradiţiilor din regiunea transfrontalieră România-Ungaria, în mod specific judeţele Timiş şi Arad, respectiv comunitatea românilor din Ungaria. Universitatea de Vest din Timişoara şi partenerii săi vor derula activităţi de cercetare de teren în aceste regiuni cu scopul identificării unor remedii şi reţete tradiţionale, precum şi pentru relevarea gastronomiei tradiţionale”, au informat reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara.
Otilia Hedeşan, coordonator al proiectului din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că vor fi efectuate cercetări în teren în 15 sate din vestul ţării şi din Ungaria, fiind implicaţi şi studenţi. La final, va fi întocmită o hartă a locurilor în care încă se mai păstrează astfel de remedii şi reţete tradiţionale, care va fi disponibilă online, gratuit.
„În următoarele luni vor avea loc câteva cercetări de teren în mai multe localităţi din această regiune.Oficial, este vorba de 15 asemenea locuri, dar probabil că, în mod real, reţeaua va fi una mai numeroasă. Ideea este de a discuta cu oamenii care sunt «profesionişti» ai acestui domeniu, se ocupă de gătit pentru sărbători, oameni binecunoscuţi în comunitate că au preocupări în acest sens. De asemenea, vom căuta şi «profesionişti» în etnofarmacie, care prepară remedii sau culeg plante medicinale. Ne dorim ca la finalul cercetărilor să avem o punere pe hartă a locurilor, numelor unde se prepară mâncăruri tipice, regionale. Ne dorim să realizăm un atlas al acestor tradiţii. Harta va fi disponibilă online”, a afirmat Otilia Hedeşan.
Valoarea proiectului „Tradiţii sănătoase – Ştiinţă pentru următoarele generaţii” este de aproape 70.000 de euro şi va fi finalizat în luna februarie a anului viitor.