Numeroşi utilizatori au spus că au fost scoşi de pe Facebook şi Instagram şi că nu au putut să se conecteze.
„Suntem conştienţi de incident şi, în acest moment, nu avem cunoştinţă de nicio activitate cibernetică maliţioasă specifică”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.
În momentul de vârf al întreruperii, au existat peste 550.000 de rapoarte de întreruperi pentru Facebook şi aproximativ 92.000 pentru Instagram, potrivit site-ului Downdetector.com.
„În cursul zilei de astăzi, o problemă tehnică a făcut ca oamenii să aibă dificultăţi în accesarea unora dintre serviciile noastre. Am rezolvat problema … pentru toţi cei care au fost afectaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, într-o postare pe X.