FACIAS a depus plângere la Parchetul ICCJ împotriva lui Laszlo Tokes, Sogor Csaba şi Iuliu Winkler

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului a depus, marţi, la Parchetul instanţei supreme, o plângere penală împotriva europarlamentarilor Sogor Csaba, Laszlo Tokes şi Iuliu Winkler, care au susţinut iniţiativa deschiderii reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles.

Urmărește
9 afișări

Reprezentanţii Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) susţin că cei trei europarlamentari se fac vinovaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de complot, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Într-un comunicat de presă, FACIAS susţine că, potrivit practicii la nivelul Uniunii Europene, unităţi teritorial-administrative recunoscute, din statele membre, pot să îşi deschidă birouri de reprezentare la Bruxelles în vederea promovării intereselor la nivel european.

"Având în vedere că Ţinutul Secuiesc care ar cuprinde judetele Harghita, Covasna şi Mureş nu este recunoscut de autorităţile administrative române, fiind o grupare artificială şi fără susţinere la nivel local, devine evident caracterul ilegal şi neconstituţional al unei astfel de iniţiative. Mai mult, această reprezentanţă a fost deschisă în cadrul Casei regiunilor maghiare, cu sprijinul financiar al Guvernului maghiar, în prezenta vicepremierului şi a ambasadorului Ungariei. Prin urmare, criteriul principal al constituirii a fost unul etnic, nu unul economic, aşa cum au susţinut Sogor Csaba, Tokes Laszlo şi Iuliu Winkler. Urmare imediată şi directă a lipsei de reacţie a autorităţilor române, în 4 iunie la Miercurea Ciuc a avut loc o procesiune comemorativă faţă de semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon, manifestare în cadrul căreia s-a susţinut că «Ţinutul Secuiesc nu e România»", susţin reprezentanţii FACIAS.

Organizaţia cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să ia măsuri pentru cercetarea penală şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi în acest caz, solicitând, totodată, redicarea imunităţii lui Sogor Csaba, Tokes Laszlo şi Iuliu Winkler.

Biroul de reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles a fost deschis oficial, în 1 iunie, la eveniment fiind prezent şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, declara că biroul s-a deschis la iniţiativa consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita, însă va reprezenta şi interesele judeţului Mureş, având ca scop îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor acestei zone prin proiecte europene.

Preşedintele Traian Băsescu declara că deschiderea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles nu are efecte politice, dar este un element de desconsiderare a Constituţiei şi a românilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici