Familia regală a luat parte la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi - VIDEO
Câteva mii de persoane au asistat la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi de către mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei, IPS Teofan, la ceremonia religioasă fiind prezentă şi familia regală.
Familia regală a luat parte la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Regele Mihai, principesa Margareta şi principele Radu au fost întâmpinaţi, la intrarea în mitropolie, de zeci de credincioşi care le-au urat "Bun venit".
La miezul nopţii, IPS Teofan a împărţit Lumină credincioşilor în faţa altarului din interiorul catedralei, apoi, alături de un sobor de preoţi, a ieşit pe esplanada catedralei.
După slujba de Înviere, mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei a citit Pastorala de Paşte, urmând Sfânta Liturghie.
Familia Regală urmează să meargă, după slujbă, la Institutul Ecumenic "Sfântul Nicolae" din Iaşi, pentru a mânca bucate tradiţionale.
Duminică, familia regală va lua parte la Slujba Vecerniei Sfintelor Paşti, de la Catedrala Mitropolitană, iar pentru prânz a fost invitată la masă de către IPS Teofan, la reşedinţa mitropolitană.
Luni dimineaţă, familia regală va vizita Biblioteca Centrala Universitară "Mihai Eminescu" din Iaşi. În cadrul unei scurte ceremonii, principesa Margareta va acorda Înaltul Său Patronaj Fundaţiei "Ferdinand I", potrivit unui comunicat transmis de Casa Regală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO