- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (20.08.2012, 14:16)
- Mona Hera , Daciana Ilie ,
Familie cu copil de 13 ani, blocată pe cel mai dificil traseu montan din Masivul Bucegi
O familie cu un copil în vârstă de 13 ani a rămas blocată, luni, în Valea Bucşoiului, cel mai dificil traseu montan din Masivul Bucegi, părinţii solicitând intervenţia salvamontiştilor care au plecat pentru recuperarea celor trei.

Familie cu copil de 13 ani, blocată pe cel mai dificil traseu montan din Masivul Bucegi
Salvamontiştii din Buşteni intervin, luni după-amiază, pentru recuperarea a trei turişti - mamă, tată şi un copil de 13 - ani care au rămas blocaţi în Valea Bucşoiului din Masivul Bucegi, a declarat corespondentului MEDIAFAX şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.
Cei trei au plecat pe munte luni dimineaţă, în jurul orei 7.00, de la cabana Gura Diham, iar după câteva ore de mers au ajuns într-o zonă din care nu mai pot nici să înainteze şi nici să se întoarcă. Zona în care se află turiştii este considerată cel mai greu traseu din Masivul Bucegi, a precizat şeful Salvamont Buşteni.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipe de salvatori montani au început operaţiunea de recuperare a celor trei, salvamontiştii estimând că acţiunea va dura cel puţin două ore, din cauza dificultăţii traseului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Acţiunea de luni este a şaptea intervenţie a salvamontiştilor din Buşteni din ultimele 48 de ore. Sâmbătă după-amiază, salvatorii montani au recuperat din Bucegi cadavrul unui bărbat care a murit pe munte, cel mai probabil după ce a căzut şi s-a lovit la cap şi tot sâmbătă ei au recuperat două femei care s-au rănit pe un traseu montan. Salvamontiştii din Buşteni au avut duminică alte patru operaţiuni de recuperare a unor turişti cărora li s-a făcut rău ori care s-au accidentat în timp ce se afla
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe