„Un ghiozdan relexat”, asta îşi doresc reprezentanţii ISJ Constanţa pentru elevii Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, acolo unde se va implementa proiectul pilot.
„Proiectul este o premieră naţională şi se doreşte a deveni un exemplu de bună practică pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa, cu perspectivă de dezvoltare la nivel naţional”, au transmis reprezentanţii ISJ Constanţa.
Proiectul le oferă două posibilităţi elevilor: să înveţe după manuale doar acasă, în timp ce la şcoală să folosească tablete, fie să lase în clasă manualele, iar acasă să se ghideze după tablete. Oricum ar alege elevii şi părinţii, copiii vor fi scutiţi să ducă în spate, zi de zi, greutatea manualelor.
„În acest context, Liceul Teoretic Emil Racoviţă Techirghiol avea cadrul necesar pentru implementarea unui astfel de proiect deoarece clasele sunt dotate cu table interactive, dulapuri personalizate pentru fiecare elev şi există 50 de tablete. În aceste condiţii, părinţii, elevii şi cadrele didactice vor putea decide care va fi modalitatea de lucru agreată: fie vor păstra manualele acasă şi la şcoală vor utiliza echipamentele specifice, fie vor lucra acasă cu tabletele şi cărţile vor rămâne în sala de clasă”, au mai transmis reprezentanţii ISJ Constanţa.
Proiectul vizează, în primul rând, elevii claselor I-VII, pentru care există deja manuale electronice, în format PDF, care pot fi utilizate cu ajutorul tablelor interactive. Însă, pe viitor, se doreşte extinderea proiectului şi la clase mai mari.