Directorul Electrica Alba, Ioan Perju, a declarat, sâmbătă seară, că societatea a mobilizat 14 echipe de intervenţie pentru remedierea defecţiunilor, însă intervenţia acestora este dificilă, fiind vorba de zone montane greu accesibile.
Perju a spus că în prezent mai sunt 115 posturi de transformare cu avarii din cele 160 câte erau în cursul dimineţii de sâmbătă, iar şapte comune şi un oraş nu au electricitate.
Potrivit sursei citate, sunt afectaţi peste 12.000 de abonaţi din comunele Horea, Vadul Moţilor, Poiana Vadului, Arieşeni, Albac, Scărişoara, Gârda şi parţial oraşul Abrud.
"Avariile au fost produse de crengi sau arbori căzuţi peste liniile de alimentare. Noi intervenim cu toate echipele de intervenţie în zonele afectate şi sperăm să remediem aceste probleme cât mai repede", a adăugat directorul Electrica Alba.
Peste 20 de comune şi oraşe din judeţul Alba au rămas fără electricitate, parţial sau total, în urma ninsorilor puternice din noaptea de vineri spre sâmbătă.