Întrebat care ar fi, anul viitor, cel mai sumbru scenariu pentru pensii, ministrul Lăzăroiu a declarat că speră „să nu se facă prostii”.
„Asta e tot ce sper, pentru că deja deficitul este foarte mare şi ne împrumutăm ca să-l putem acoperi. Cel mai rău şi cel mai rău pentru anul viitor cred că ar fi să nu fie indexate pensiile”, a declarat Sebastian Lăzăroiu pentru Gândul.
El a precizat că după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii au crescut şi veniturile din contribuţiile la asigurări sociale, dar nu suficent pentru a acoperi deficitul.
„S-au produs nişte corecţii care ţin mai degrabă de echitatea sistemului de pensie, dar evident că ele au influenţat deficitul. Numai că deficitul e în continuare mare şi nu cred că trebuie să aşteptăm să se întâmple miracole peste noapte, în sensul că vor creşte atât de mult încasările din contribuţii încât să se echilibreze deficitul. Deficitul se va echilibra, probabil, în următorii patru, cinci, zece ani. Pentru anul viitor depinde foarte mult de ce se întâmplă în momentul acesta la nivel internaţional. Încă nu ştim cât de tare a influenţat criza performanţele economiei din trimestrul trei”, a mai spus Sebastian Lăzăroiu.
Ministrul a vorbit şi despre pensiile private şi a recunoscut că şi ele contribuie la deficit, având în vedere că o parte din contribuţii se duc la Pilonul II, însă a opinat că mai ales în perioadele de criză trebuie să se ţină cont şi de generaţiile viitoare.
„Să încercăm să nu sacrificăm tot viitorul ţării acesteia pentru că avem alegeri, de exemplu, sau pentru că există o presiune din partea sindicatelor să nu mai existe Pilonul II”, a mai spus Lăzăroiu.