Prima pagină » Social » O animatoare socio-educativă îi învaţă pe profesori cum să le ridice dispoziţia elevilor din online

O animatoare socio-educativă îi învaţă pe profesori cum să le ridice dispoziţia elevilor din online

O animatoare socio-educativă îi învaţă pe profesori cum să le ridice dispoziţia elevilor din online
Andreea Dragoş
25 sept. 2020, 16:49, Social

Ilioara e animator socio-educativ de mai bine de 10 ani. A organizat mii de petreceri pentru copii de-a lungul timpului. Pandemia i-a schimbat însă perspectivele. A organizat în perioada stării de urgenţă petreceri aniversare online, a facut şi ateliere de joacă pentru cei mici.

Acum, cu şcoala online, s-a gândit să facă un atelier pentru profesori unde aceştia vor învăţa cum să îi atragă rapid, prin diverse jocuri de mişcare, pe copii. Sunt activităţi pe care le pot folosi atunci când predau online. Aşa elevii vor ieşi din starea de monotonie din faţa calculatorului.

Ilioara Arbune, animator socio-educativ cu experienţă & organizator atelier: O să îi şi energizăm pe cei mici şi vom putea începe aşa o zi de predare online. E de fapt un atelier în care o să ne jucăm. Atelierul e despre jocuri şi alte idei pe care ei le pot face în timp ce predau online. Cu acest atelier practic le şi produc un click profesorilor. Vor pleca cu foarte multe jocuri pe care le vor testa de luni încolo, în momentul predării online. Probabil va exista un ulterior atelier pentru părinţi.