- Home
- Social
- CONSTANŢA, (16.09.2015, 20:45)
- Cosmin Vaideanu
Federaţia Patronatelor din Turism: Tarifele pe litoral vor rămâne la fel sau vor mai scădea în 2016
Tarifele pe litoral în următorul sezon estival vor rămâne la fel ca în 2015 sau chiar ar putea să mai scadă, ca urmare a reducerii taxelor, spun reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turism, precizând că au fost identificate mai multe tipuri de turişti, între care cel pretenţios sau supărăcios.
Urmărește
229 afișări
Federaţia Patronatelor din Turism: Tarifele pe litoral vor rămâne la fel sau vor mai scădea în 2016 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
“Eu zic ca tarifele vor rămâne la fel şi chiar cred că anumite hoteluri vor scădea tarifele din cauza scăderii de taxe. E foarte clar pentru că efectul acestei noi politici a Guvernului de a scădea taxele s-a văzut foarte clar şi în scurt timp, lucru care m-a mirat pe mine. Din estimările noastre au crescut veniturile din taxe către stat, taxele pot fi suportabile, lucru care ne bucură pe toţi”, a declarat preşedintele Federaţia Patronatelor din Turism, Mohammad Murad, miercuri, în deschiderea Bursei de Turism Litoral 2015.
El a menţionat că pe litoral au crescut veniturile în acest sezon cu 15-20 la sută.
De asemenea, Murad a precizat că peste 85 la sută din turiştii care au venit pe litoral în această vară au fost mulţumiţi de serviciile oferite de hotelieri.
“Noi deja am făcut nişte sondaje şi confirmă că 86 la sută din cei care au ajuns pe litoral au fost pozitivi la serviciile oferite de noi. Iată că lucrurile s-au schimbat, cu toate că au fost doar nişte cazuri izolate în zona de sud, la un hotel, două”, a afirmat Mohammad Murad.
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR), Dragoş Răducan, a anunţat, în deschiderea Bursei de Turism Litoral 2015, că s-a încercat identificarea tipurilor de turişti care vin pe litoralul românesc pentru a putea fi oferite serviciile pe care şi le doreşte fiecare.
“Am încercat să identificăm tipurile de turişti care vin pe litoralul românesc, turişti români, prin prisma comportamentului lor şi-am facut acest studiu pentru a-i ajuta pe colegii noştri să poată să ofere serviciile pe care şi le doreşte fiecare client. Am identificat vreo şase-şapte tipuri de turişti: turistul pretenţios, turistul supărăcios, turistul care face reclamaţii, turistul de low cost, turistul mofturos, fiecare având anumite caracteristici. Noi încercăm să îi ajutăm pe colegii noştri să facă faţă tuturor cerinţelor astfel încât nivelul de calitate şi nivelul asteptărilor fiecărui turist să fie îndeplinit pentru a nu avea reclamaţii sau a avea cât mai puţine reclamaţii”, a declarat Dragoş Răducan.
Astfel, potrivit FPTR, au fost identificate în acest sezon estival câteva tipologii de turişti: “turistul de lux - pleacă rar, pentru că vrea să stea mereu la 5 stele şi să mănânce doar la restaurant, e cam leneş, aşa că îi roagă pe alţii să planifice excursia pentru el; turistul relaxat - are o atitudine pozitivă şi pentru orice problemă găseşte o soluţie, nu se lamentează; turistul entuziast - visează la vacanţa perfectă şi îşi pierde entuziasmul atunci când serviciile nu sunt pe măsură aşteptărilor; turistul frustrat - care indiferent de cât de bune ar fi condiţiile oferite de hotelieri nu scapă de încrâncenarea ce se poate citi în fiecare zi pe faţa sa, doreşte să fie cazat atunci când ajunge la hotel indiferent de oră de check-in specificată; turistul certăreţ – din orice caută un motiv de ceartă, cum ajunge acasă scrie cele mai proaste recenzii pe platformele de socializare; turistul lacom – este genul de turist care deşi achiziţionează un pachet all inclusive, nu se mulţumeşte cu masa servită la restaurant, prefera să facă provizii şi pentru pauzele dintre mese; turistul low cost - achiziţionează un pachet turistic fără serviciu masa inclusă, acesta prefera să mănânce în cameră sau pe plajă”.
Dragoş Răducan a subliniat însă că peste 80 la sută din turişti au pretenţii ”normale”, iar aceste tipologii se referă la aproximativ 20 la sută din turişti.
Bursa de Turism Litoral 2015, organizată de FPTR şi ANAT, se desfăşoară în 16 şi 17 septembrie, în Mamaia şi în sudul litoralului.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone