Federaţia Sanitas solicită Senatului să corecteze „anomaliile” din legea carantinei şi izolării: „Urmărim cu stupoare şi interes”

  • Federaţia Sanitas reacţionează la trei zile de la introducerea legii carantinei şi izolării în Parlament.
  • Sindicaliştii spun că de patru luni, de când este epidemie de Covid-19, medicii au fost supraîncărcaţi cu obligaţii aproape anti-sociale, trimiterea în izolare/carantină a persoanelor suspecte
  • Sindicaliştii din sănătate cer corectarea „anomaliilor” din noua lege care încarcă cu sarcini un personal medical şi aşa epuizat.
Urmărește
3113 afișări
Imaginea articolului Federaţia Sanitas solicită Senatului să corecteze „anomaliile” din legea carantinei şi izolării: „Urmărim cu stupoare şi interes”

Federaţia Sanitas solicită Senatului să corecteze „anomaliile” din legea carantinei şi izolării: „Urmărim cu stupoare şi interes”

Federaţia Sanitas a reacţionat faţă de turnura luată de proiectul de lege privind carantina şi izolarea şi îi acuză pe guvernanţi şi parlamentari că, indiferent de culoarea politică, au pus mână de la mână şi au încărcat fără discernământ „desaga şi aşa plină de responsabilităţi a salariaţilor din sistemul sanitar”.

Sindicaliştii din sănătate acuză faptul că pe parcursul a patru luni, în timpul epidemiei, s-au încălcat drepturile personalului medical, respectiv medicii au putut fi detaşaţi fără acord, şi în plus au fost supraîncărcaţi cu obligaţii „aproape anti-sociale”, întrucât au fost responsabili cu trimiterea în izolare sau carantină a persoanelor suspecte.

Sanitas spune că, din acest motiv, salariaţii din sănătate se găsesc într-o ipostază absolut halucinantă: sunt sclavi şi inchizitori.

„Sunt sclavi din punct de vedere al drepturilor/relaţiilor de muncă şi inchizitori din punct de vedere al obligaţiilor la locul de muncă! (...) Şi dacă nu le-a fost suficient să fie numiţi torţionari, de acum vor putea fi numiţi şi distrugători de familii, de bunuri, din moment ce medicii vor fi obligaţi să decidă asupra libertăţii populaţiei, a confiscării/distrugerii bunurilor celor suspecţi şi, apoteotic, asupra trimiterii minorilor în grija asistenţei sociale!”, scriu sindicaliştii Sanitas, în protestul postat pe Facebook.

Federaţia cere să fie corectate anomaliile din proiectul de lege privind carantina şi izolarea, iar legiuitorii să adapteze un program redus de muncă pentru cei ce tratează COVID-19 de mai bine de 4 luni, „un nou normativ de personal sau posibilităţi de recuperare a capacităţii de muncă pentru soldaţii în alb aflaţi în linia întâi!”

Sindicaliştii fac aceste solicitări „înainte ca personalul din spitalele publice de stat, contaminat în număr nepermis de mare cu noul virus, epuizat şi supraîncărcat de reponsabilităţi să capituleze!”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici