Felicitări şi însemne onorifice de la Predoiu pentru agenţii de penitenciare care au respectat regulile anti-Covid

Publicat: 15 08. 2020, 21:17
Actualizat: 22 01. 2022, 09:20

Mulţumiri, felicitări, însemne onorifice, diplome de merit şi titluri de onoare. Asta vrea să ofere ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu poliţiştilor de penitenciare. În ordinul supus dezbaterii, se arată că niciun deţinut nu a fost confirmat până în prezent cu virusul Covid19, ceea ce reprezintă o performanţă remarcabilă a poliţiştilor de penitenciare care au respectat toate regulile. Sunt bune şi mulţumirile. Alte categorii de angajaţi nu primesc nici atât. Spre exemplu, angajaţii unui cămin pentru vârstnici din Craiova.

„ Legea nu mai permite acordarea unor stimulente materiale, din păcate. Şi atunci, sunt şi astea ca variantă. Unii cu siguranţă apreciază şi faptul că li se spune o vorbă bună şi că apreciază munca pe care o fac”, apreciază Sorin Dumitrascu, lider Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Chiar dacă nu se află în categoria de bugetari subordonată Ministerului Justiţiei, o angajată a Căminului pentru persoane vârstnice din Craiova, care administrativ aparţine primăriei, spune că nu a primit nicio recompensă pentru efortul depus.

„Am stat înainte, pe stare de urgenţă, 14 zile, o parte din fete,  21 de zile, o parte din fete. Fără plată, fără recuperări la orele muncite în plus. (…) Ni s-a spus că ni se dau nişte bani de la Uniune. Nu ni s-a dat nimic”, a spus aceasta, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.