Femei în lumea bărbaţilor - jandarmeriţele din Bucureşti: „Dacă suni în noaptea asta la 112 şi ceri jandarmeria, vine Roxana”

La 24 de ani, Alexandra este comandanta plutonului de cavalerie al Batalionului 6 şi este una dintre cele doar trei femei călăreţe ale jandarmilor din Bucureşti.

Pe Faur l-a primit la „repartiţie”, după ce a ieşit din Academia de Poliţie, în 2013, şi l-a educat să stea smirnă la intervenţii. Mai are de lucru cu el: „Pentru că este un cal tânăr, nu are experienţa necesară şi se mai sperie, în principiu de oameni, nu aşa rău de maşini”. La două boxe distanţă, stă calul ei de suflet. Pe Orizont, surul de 14 ani care îşi bagă botul mare prin toate buzunarele, în căutare de dulciuri, Alexandra l-a adus de-acasă, de la Ploieşti. „L-am donat unităţii, ca să poată fi cu mine în fiecare zi”, spune ea, privindu-l cu drag. 

Alexandra se împarte între ei şi le ştie toate cusururile. De pe Faur a căzut o singură dată, când şi-a pus pinteni şi l-a îmboldit prea tare, iar uriaşul Faur s-a proptit la stânga într-un gard metalic, de care în picaj Alexandra s-a lovit cu capul. În rest, Faur e băiat model. „E băiatul lui mama. Cum îi spui să stea, aşa stă. N-am treabă cu el, aşa stă la misiune. Cuminte. De pe Orizont în schimb, am picat în toate stilurile”, râde călăreaţa.

De altfel, Orizont e şi cel mai răsfăţat. Îşi pupă stăpâna cu botul lui mare şi o caută prin toate buzunarele după ceva bun de mâncare: „Mănâncă orice, ciocolată, dulciuri, bombonele. A mâncat şi prăjituri. Bea şi cola, nu bea Nesstea, nici Fanta. Cola în schimb e bună, Pepsi e bun şi el…”.

Alexandra Nănău trăieşte în lumea cailor de când e mică, din cei 24 de ani ai ei, de 17 călăreşte. „Cred că asta am vrut de la grădiniţă, de la grădiniţă a început toată nebunia. De la 7 ani m-au dus părinţii la primele cursuri de echitaţie pe hipodromul din Ploieşti, sperând că o să scape de mine, că o să îmi treacă. Nu au scăpat, pentru că la 8 ani mi-au cumpărat primul cal. Au zis săracii părinţi, ca să nu mă mai arunc de pe toţi caii, să îmi cumpere unul cuminte. Şi mi l-au cumpărat pe Panasonic. Era un pic mai mic decât Faur, era roib şi cu un felinar în frunte. Şi cu patru picioare albe”, îşi aminteşte ea cum a început pasiunea ei pentru cai.

De altfel, tot din cauza cailor a ajuns şi la Jandarmerie. S-a înscris ca sportivă la detaşamentul de jandarmi „Felix Oprescu” de la Ploieşti, care se antrena pe hipodromul din localitate. De aici, drumul spre Academia de Poliţie şi Jandarmerie a fost oarecum croit. „Era singura modalitate de a face ce îmi place la serviciu”, râde ea.

„I-am mulţumit pe amândoi părinţii mei. Am fost fată pentru mama şi băiat pentru tata. Cred că am făcut din punct de vedere cheltuială cât vreo 4 copii, cât au cheltuit cu mine cu caii. Dacă nu erau părinţii, să mă susţină în nebunia mea, nu cred că ajungeam aici”, spune Alexandra.

Acum, comandă un pluton de călăreţi şi asigură cu ei ordinea la toate meciurile de fotbal din Liga I. Caii sunt folosiţi mai ales când e cazul să ţii la respect o mulţime sau să o dispersezi. Când vezi câteva animale de doi metri galopând spre tine cu copitele tropăind, reflexul este să te dai din calea lor. În lumea jandarmilor călare, caii sunt cei care fac diferenţa, iar dacă nu te poţi baza pe ei, e ca atunci când nişte soldaţi pedeştri nu s-ar putea baza pe camarazii lor. „Toţi ne antrenăm şi colegii de la câini sau de la batalion vin şi ne ajută. Ei intră în rolul suporterilor şi mimăm ca şi când am fi acolo, la misiune. Altfel nu ai cum să-i înveţi, sunt ca nişte copii, trebuie să îi înveţi lecţia ca să o înţeleagă. Trecem prin foc, dăm cu petarde, cu fumigene, ca să se înveţe, să nu fie ceva nou pentru ei. Colegii ne ajută cu zgomote, vin, îi iau în braţe, se împing în ei, îi punem să îi dea la o parte”, povesteşte Alexandra.