„Femeia are mereu o alternativă, dar şi o roată de rezervă”. Zeci de timişorence au învăţat cum se montează roata de rezervă, în cadrul unui curs inedit – FOTO/VIDEO

Publicat: 23 10. 2016, 07:30
Actualizat: 29 03. 2020, 21:56

This browser does not support the video element.

Sub deviza „Femeia are mereu o alternativă, dar şi o roată de rezervă”, sâmbătă, timp de câteva ore, în parcarea unui complex comercial din Timişoara, s-a desfăşurat un curs inedit de schimbat roţi la maşină.

Cursul a fost adresat doar femeilor, fiind înscrise peste 20 de participante.

Fiecare femeie care s-a înscris la curs a avut la dispoziţie aproximativ zece minute să schimbe o roată. Astfel, ajutate mai mult verbal de doi mecanici, participantele au ridicat maşina pe cric, iar apoi au schimbat roata cu probleme.

„A fost o experienţă benefică şi foarte practică, deoarece am avut ocazia să schimb o roată, şi nu numai, să privesc cum se face”, a spus Simona.

„O experienţă foarte plăcută, am învăţat cum să schimb o roată, lucru pe care nu l-am mai făcut până acum. Mulţumesc organizatorilor”, a precizat şi Bianca Pavel.

De asemenea, Cosmina, o altă participantă, a considerat cursul ca fiind „o idee foarte bună pentru a învăţa femeile să se descurce singure în caz de pană”.

La finalul cursului, fiecare participantă a primit din partea firmei organizatoare şi un kit cadou, astfel încât să nu se murdărească sau să-şi strice manichiura atunci când schimba roata la maşină.