Angelica Pârvan, din oraşul Turceni, a fost încarcerată în septembrie 2008 la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, fiind condamnată la doi ani de închisoare întrucât nu şi-a achitat pensia alimentară pentru fiica sa de 12 ani, dintr-o căsătorie anterioară.
„Aş fi vrut să pot plăti, dar nu aveam de unde. Trebuia să plătesc 35 de lei pe lună şi nu plătisem de patru-şase luni. El (fostul soţ -n.r.) m-a dat în judecată pentru că nu am plătit pensia alimentară. Fetiţa a rămas în cele din urmă la soacră pentru că primul soţ a murit”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Angelica Pâravan, la scurt timp după ce a aflat despre decretul de graţiere semnat de preşedintele Traian Băsescu.
Femeia spune că a lăsat acasă, la Turceni, alţi trei copii cu vârste de doi, patru şi şase ani, pe care îi are cu cel de-al doilea soţ al său.
„Bărbatul meu a depus o cerere de graţiere. Nu mai ştiu când a depus-o, că sunt aici de cinci luni”, povesteşte femeia, care aşteaptă eliberarea „din prima zi de închisoare”.
Ea spune că a aflat despre decretul de graţiere de la cadrele penitenciarului, însă până în cursul după-amiezei documentul oficial nu ajunsese la penitenciar.
„Am primit cu bucurie vestea. Azi am fost anunţată. Mi-a fost foarte greu în toată această perioadă. Nu am vorbit cu nimeni din familie. Nu i-am anunţat şi nici nu o să le spun. O să le fac o surpriză când mă duc acasă. Vreau să le fac o surpriză de Paşte. O să plec singură de aici, că ştiu drumul până în Turceni”, a mai spus femeia.
Şeful statului i-a graţiat, miercuri, din motive umanitare, pe Constantin Dima, de 78 de ani şi Ion Truşcă, de 80 de ani, ambii condamnaţi pentru nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti, precum şi pe Angelica Pârvan, mamă a patru copii, condamnată pentru abandon de familie.
Angelica Pârvan a fost graţiată pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin (1) lit. c) Cod Penal.