- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Femeia cu simptome de gripă porcină şi cei doi copii, externaţi
Femeia venită recent din SUA şi cei doi copii ai săi, care au fost internaţi pentru că prezentau simptome de infestare cu gripă cu virus nou, au fost externaţi, miercuri, din Institutul "Matei Balş", a anunţat managerul instituţiei sanitare, Adrian Streinu Cercel.
Femeia cu simptome de gripă porcină şi cei doi copii, externaţi (Imagine din arhivă; Elvira Gheorghiţă/Mediafax Foto)
Cei trei vor rămâne sub supraveghere medicală la domiciu, ei neavând voie să părăsească locuinţa timp de şapte zile.
Femeia venită în România, sâmbătă, din Statele Unite, în cazul căreia a fost identificat primul caz din România de gripă cu noul virus a fost externată, întrucât starea ei de sănătate este bună, a declarat, medicul Adrian Streinu Cercel.
Acesta a spus că femeia internată marţi, în spital, este un caz de import, neexistând date despre alte posibile contaminări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Streinu Cercel a adăugat că femeia a venit la spital pentru că prezenta simptomele bolii, ea declarând pe proprie răspundere la sosirea pe aeroport că nu prezintă simptomele bolii. Ea le-a spus doctorilor că ea a fost răcită, îi curgea nasul, a avut febră, dar s-a gândit că este o răceală. Pentru medici, alerta a fost febra mare şi faptul că vine dintr-o zonă în care au existat confirmate cazuri cu noul timp de virus gripal uman.
Managerul Institutului "Matei Balş" a precizat că medicii au recoltat probe atât de la ea, cât şi de la tatăl ei şi de la cei doi copii minori cu care a venit femeia.
Femeia a venit din SUA însoţită de cei doi copii, fiind aşteptată la aeroport de tatăl ei.
Cei doi copii, respectiv doi băieţi de un an şi două luni şi trei ani şi jumătate, se simt bine, nu prezintă simptomele bolii, dar au fost recoltate probe pentru excluderea diagnosticului de gripă umană cu virus nou.
Femeia şi copiii au fost externaţi, dar rămân sub supraveghere la domiciliu încă şapte zile pentru a fi siguri că micuţii nu au fost infectaţi, a mai spus medicul.
Rezultatele analizelor făcute copiilor ar putea să vină miercuri.
Noul virus uman gripal uman AH1N1 prezintă o particularitate, respectiv se transmite la temperatură ridicată, deci, acum, vara, şi prezintă forme uşoare de boală, în aproape 60-70% din cazurile înregistrate până acum la nivel mondial pacienţii au făcut boala în formă uşoară, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Adrian Streinu Cercel.
Profesorul Streinu Cercel a precizat că, în prezent, în lume, în acest sezon există în circulaţie peste 300 de virusuri. Din acest motiv, oamenii nu consideră un pericol iminent atunci când sunt răciţi ca să se prezinte la medic.
Din păcate, această gripă afectează mai ales tinerii, în special pentru că ei vin în contact cu mai multe persoane. O persoană care a fost infectată cu acest virus capătă imunitate pe viaţă. Este vorba de imunitate numai la acest virus, nu la celelalte.
Medicii fac apel la calm, dar în acelaşi timp recomandă persoanelor care au simptomele de boală, precum febră 38-39 de grade, tuse seacă, dureri musculare, alterarea stării de sănătate, să se spele pe mâini cu multă apă şi săpun, să strănute în batistă, să se reţină de la sărutat, îmbrăţişat şi dat mâna şi dacă nu au batistă să strănute în umăr.
Profesorul a declarat că săptămâna aceasta este una critică, pentru că este aşteptată apariţia cazurilor secundare până acum vorbind de cazuri de import.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că, marţi, femeia, având febră, s-a prezentat la "Matei Balş", unde i-au fost recoltate probe. Miercuri, a fost confirmată infecţia cu virusul nou gripal.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO