Femeia din Bragadiru care a vrut să îşi vândă copiii a fost reţinută - VIDEO

Femeia din Bragadiru care a vrut să îşi vândă copilul de patru ani şi bebeluşul pe care urmează să îl nască peste câteva luni, în schimbul unei garsoniere, precum şi bărbatul care a ajutat-o au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește
177 afișări
Imaginea articolului Femeia din Bragadiru care a vrut să îşi vândă copiii a fost reţinută - VIDEO

Două persoane din Bragadiru, cercetate pentru trafic de minori (Imagine: Libertatea)

Procurorii au emis, marţi, pe numele celor doi ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Aceştia vor fi duşi, miercuri, la Judecătoria Cornetu cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi de nerespectarea legislaţiei privind adopţia, respectiv de încălcarea articolului 70, alineatele 1 şi 2 din Legea adopţiilor.

Potrivit articolului 70 din Legea privind regimul juridic al adopţiilor, "fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta persoanei care, fără drept, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă natură".

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti s-au sesizat din oficiu, marţi, în acest caz.

"În urma cercetărilor, au fost identificate două persoane, suspecte de a fi implicate în acţiunea ilegală amintită, care au fost, ulterior, conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, unde au fost audiate", se arată într-un comunicat de marţi al Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Ilfov.

Dosarul a fost declinat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bucureşti, sub acuzaţia de trafic de minori şi încălcare a legii privind regimul juridic al adopţiei.

Cotidianul "Libertatea" a prezentat, în ediţia de marţi, cazul unei femei în varstă de 28 de ani din Bragadiru care, ajutată de un bărbat, şi-a oferit reporterilor care s-au prezentat drept un cuplu interesat de cei doi copii scoşi la vânzare minorul de patru ani şi pe cel pe care urma să îl nască peste câteva luni, în schimbul unei garsoniere de 23.000 de euro.

Video Stirileprotv.ro

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici