- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (28.09.2018, 21:55)
- Departamentul Social - Mediafax
Femeia jandarm agresată la mitingul din 10 august: S-ar fi vrut să ies în scaun cu rotile ca să impresionez?
Ştefania, femeia jandarm agresată la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, a declarat, vineri seară, că nu înţelege acuzaţiile care i s-au adus la ieşirea din spital, întrebând retoric dacă opinia publică ar fi vrut ca ea să iasă în scaun cu rotile ca să impresioneze.
Urmărește
6892 afișări
Femeia jandarm agresată la mitingul din 10 august: S-ar fi vrut să ies în scaun cu rotile ca să impresionez?
"Referitor la ieşirea mea din spital, eu mă întreb: Ce s-ar fi vrut? S-ar fi vrut să ies în scaun cu rotile ca să impresionez? Am considerat să ies la fel cum mă simţeam. Mă simţeam bine, mă simţeam bucuroasă că pot din nou să merg în aer liber, că pot din nou să-mi îmbrăţişez familia, rudele, prietenii. Nu înţeleg de ce am fost acuzată aşa. (...) Consider că acel atac a fost o ură declanşată împotriva unui om în uniformă, iar din câte ştiu eu, legea este foarte clară cu privire la acest aspect şi consider că aşa ceva este inadmisibil", a declarat Ştefania, la Antena 3.
Reacţia femeii vine în contextul în care în spaţiul public au apărut opinii acuzatoare la adresa ei având în vedere că, iniţial, reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat că are o fractură de coloană pentru ca, după doar câteva zile, jandarmeriţa să părăsească spitalul pe propriile picioare. Ştefania spune că până de curând a fost plină de vănătăi, de hematoane în zona capului, în zona cervicală şi a povestit cum a ajuns la spital şi cum i-au pus medicii diagnosticul.
"Chiar s-ar fi bucurat cineva să am coloana ruptă? Adică sunt acuzaţi medicii care, iniţial, au suspectat că starea mea de sănătate e una gravă, iar apoi specialistul de la spital care, în termeni medicali, a spus că nu este aşa şi sunt bine..Ce era? Era mai bine să am coloana ruptă? (...) Dacă acest comportament se consideră a fi unul normal de unele televiziuni, atunci eu mă gândesc cum ar fi să mă mut într-o altă structură. (...) Este normal să admitem acest timp de comportament? Unde aş putea să mă mut să am o siguranţă că voi bine?", a mai declarat femeia jandarm.
Ştefania a mai spus că nu ştie momentul exact în care i-a fost sustras pistolul, pentru că era lovită continuu.
"Am căzut pe sol, atât eu cât şi colegul meu Cristian. Din acel moment, mai mulţi bărbaţi au început să ne lovească cu picioarele, eram loviţi cu sete, cu sălbăticie şi, în ciuda faptului că imploram să nu ne mai lovească, aceştia nu s-au oprit. M-am temut pentru viaţa mea. (...) Nu am simţit exact momentul când am fost deposedată de pistol, dar am simţit cum, încă de când eram jos, că mă căutau de pistol, am simţit nişte mâini care mă pipăiau în zona şoldului, în zona abdomenului, dar din cauza faptului că eram lovită, mi-a fost imposibil să încerc să ajung în acea zonă", a completat femeia.
O anchetă privind violenţele asupra jandarmilor este desfăşurată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, aceştia anunţând că încă vizionează imaginile din Piaţa Victoriei pentru a identifica agresorii. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a acuzat că Parchetul nu îi cheamă la audieri pe cei care au comis violenţe împotriva forţelor de ordine, deşi au fost identificaţi 69 de agresori, iar probatoriile au fost depuse de minister la Parchet.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe