Femeie de 63 de ani, accidentată mortal de o maşină care dădea cu spatele

Publicat: 06 11. 2019, 22:23
Actualizat: 11 02. 2020, 17:12

Reprezentanţii IPJ Prahova au precizat că au fost sesizaţi cu privire la faptul că, miercuri, pe raza comunei Ceptura, o dubiţă ar fi accidentat o femeie, în timpul efectuării unei manevre de mers înapoi, iar şoferul a părăsit locul accidentului.

„Victima, o femeie de 63 de ani din localitatea Ceptura de Jos, a fost transportată la spital, unde, ulterior, a decedat”, au transmis poliţiştii din Prahova.

Oamenii legii au reuşit să identifice şoferul implicat în accident.

În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, urmând a se stabili cu exactitate modul de producere a evenimentului rutier”, a mai transmis IPJ Prahova.

Potrivit unor surse judiciare, şoferul ar fi declarat că nu a simţit că a lovit pe cineva în timp ce dădea cu spatele.