Potrivit ISU Alba, pompierii din Blaj au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru acordarea primului ajutor unei femei de 79 de ani din localitatea Sânmiclăuş, comuna Şona.
Acesata a suferit arsuri pe aproximativ 40-50% din corp, în urma unei explozii produse în locuinţă.
Reprezentanţii ISU Alba au anunţat că victima a fost transportată la un spital din Cluj-Napoca, urmând să fie transferată, pe cale aeriană, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Pompierii susţin că, cel mai probabil, explozia s-a produs în urma unei acumulări de gaze în locuinţă, dar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc deflagraţia.