Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 18 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de „instigarea publică la săvârşirea de infracţiuni”.
Practic, ea a postat pe Facebook un mesaj despre care poliţiştii spun că instigă la săvârşirea de infracţiuni.
„Dacă în democracţie, la un protest paşnic iese poliţia cu puşca, nu cumva e legitim că iasă şi poporul cu cocktailul?”, este o parte din mesajul scris pe femeie pe Facebook, mesajul fiind intens distribuit pe Facebook, duminică seara.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, a fost identificată persoana care administrează contul de Facebook, femeia fiind cunoscută pentru activitatea sa la protestele din Capitală.
În urma relaţionării cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a fost emis un mandat de aducere, pe numele femeii, în vârstă de 36 de ani.
Astfel, în baza mandatului de aducere, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 13 Poliţie, aceasta a fost condusă la sediul subunităţii de poliţie, pentru audiere.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „instigarea publică”, faptă prevăzută de articolul 368 din Codul Penal.