O înregistrare video care circulă pe reţelele de socializare arată cum bustul este răsturnat de pe soclu.
Oficialul local Tatiana Topchiy a declarat pentru postul de televiziune ucrainean Suspilne că incidentul s-a petrecut rapid, în jurul orei locale 11:00,
Ea a adăugat că nu ştie cine este responsabil.
Autorităţile locale din oraş se opun de mult timp dezmembrării monumentului.
Konstantin Nemichev, liderul unei unităţi militare numite Kraken, afiliată la Corpul Naţional de extremă dreapta, a declarat că unitatea a comis actul.
O versiune mai lungă a videoclipului publicat pe canalul său Telegram arată bustul pus într-un camion şi aruncat la o groapă de gunoi.
Mareşalul Zukov este considerat cel mai important comandant sovietic din cel de-al Doilea Război Mondial. El a jucat roluri-cheie în bătăliile de la Stalingrad şi Kursk şi a comandat asaltul final asupra Berlinului.
Modul în care a fost îndepărtat monumentul va fi probabil considerat o provocare gravă de către mulţi ruşi.