Fenechiu: Schimbarea Codului Muncii este necesară şi trebuie făcută în urma unor dezbateri corecte

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că schimbarea Codului Muncii este necesară, însă aceasta trebuie făcută în urma unor dezbateri corecte între sindicate şi patronate, mediate de singura instituţie legiuitoare, Parlamentul.

Urmărește
4 afișări

Fenechiu a declarat în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL Suceava că nu toate propunerile PDL sunt proaste, ci modul în care au fost aplicate este dezastruos şi denotă o incapacitate de conducere cum nu a mai existat în România niciodată.

"Nu schimb Codul Muncii în urma unui telefon pe care ţi-l dă Dinu Patriciu şi îţi spune el ceea ce e de făcut cu Codul Muncii în România. Pentru că dacă domnul Dinu Patriciu era un om cu idei pe care să le preia în totalitate PNL, era poate în rândurile conducerii PNL. Dar aţi văzut că atunci când nu i-a convenit domnului Traian Băsescu i-a spus ruşine să-şi fie domnule Patriciu. Acum aflăm cu toţii că actualul Cod al Muncii este propus de Guvern exact aşa cum Dinu Patriciu l-a propus ministrului Muncii. Asta este abordarea PDL", a spus Relu Fenechiu.

El consideră că un Cod al Muncii nou şi modern trebuie să existe în România, dar că acesta trebuie să fie elaborat în urma unor dezbateri corecte între sindicate şi patronate şi trebuie mediat de singura instituţie legiuitoare din România, Parlamentul.

"Aşa ceva nu s-a făcut", a spus liderul liberal.

El a mai arătat că şi în administraţia publică din România, aparatul administrativ local şi central este supradimensionat, dar că nu se poate face o reducere a personalului peste noapte.

"Nu ne putem permite să luăm peste noapte o decizie să dăm afară sute de mii de oameni şi să-i lăsăm fără muncă, fără să ne gândim că acei oameni au credite, că au case ipotecate sau că au copii", a spus Fenechiu.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a arătat într-un editorial că a fost sunat de ministrul Muncii, Ioan Botiş, care i-a cerut părerea despre proiectul de Cod al Muncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici