Fenomen ciudat în Rusia. Unde se duc oamenii lui Putin, pentru a se vaccina „legal”
Există o creştere a cererilor din partea operatorilor de turism ruşi pentru „tururi de vaccinare” către Belgrad.
Scopul este Acela de a avea vaccinuri recunoscute internaţional, pentru a călători liber în Europa şi în restul lumii, deoarece Sputnik, vaccinul ruşilor, nu este acceptat.
Din ce în ce mai mulţi oameni din Rusia primesc informaţii pe internet şi de la operatorii de turism locali, pentru adevărate „excursii de vaccinare” în Serbia.
Scopul curioasei călătorii este imunizarea cu vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca, adică acele seruri care, spre deosebire de Sputnik V rus, au fost acum aprobate de toate ţările occidentale, permiţând turiştilor să treacă frontierele fără interdicţii.