Fermierii au blocat frontiera dintre Belgia şi Olanda
Punctul de trecere a frontierei în direcţia Anvers, al doilea oraş ca mărime din Belgia şi al doilea cel mai mare port al Europei, este blocat. Fermierii belgieni s-au adunat în zonă pe parcursul nopţii şi ulterior lor li s-au alăturat protestatari din Olanda. Blocate sunt şi alte puncte de trecere a frontierei, iar autorităţile olandeze le-au recomandat oamenilor să evite călătoriile în Belgia, relatează Reuters.
În vestul Belgiei, fermierii au blocat intrarea şi ieşirea camioanelor din portul Zeebrugge, parte a portului Antwerp-Bruges. Aproape 2.000 de camioane sunt blocate de câteva zile. Poliţia locală a anunţat că şoferii au acces la servicii de catering şi sanitare.
Proteste au loc şi în alte zone ale UE precum Franţa, Germania, Polonia, Grecia, Portugalia şi România.