- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fermierii şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii au căzut de acord asupra subvenţiilor
Crescătorii de bovine şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii au căzut de acord asupra subvenţiilor acordate pentru fermieri, astfel că cei care au mai mult de trei animale vor primi câte 490 de lei în acest an, iar cei care au mai puţin de trei animale vor primi bani pentru investiţii din 2008.
Fermierii şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii au căzut de acord asupra subvenţiilor
Subvenţiile acordate fermierilor cu mai mult de trei bovine vor fi suplimentate de la 240 de lei la 490 de lei pe cap de animal, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.
El a precizat că mai întâi vor fi finalizate plăţile de 240 de lei pentru fiecare animal, care vor fi considerate o primă tranşă a subvenţiei din acest an, urmând ca până la finele anului să fie distribuită şi restul sumei, până la 490 de lei. Plăţile se încadrează în plafonul stabilit cu Uniunea Europeană, de 170 de milioane euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Crescătorii cu una-două bovine vor primi de asemenea un sprijin, însă începând cu anul viitor, printr-o schemă de finanţare destinată investiţiilor în animale şi utilaje. Cuantumul sumei totale alocate pentru aceste finanţări şi condiţiile de eligibilitate ar putea fi stabilite săptămâna viitoare.
"Vor fi finanţate achiziţii precum pentru procurarea animalelor cu valoare genetică ridicată şi a utilajelor care să crescă calitatea laptelui cum sunt tancurile de răcire a laptelui şi aparatele de muls", a spus Cioloş.
El a continuat arătând că acest sprijin este destinat transformării gospodăriilor care produc lapte pentru subzistenţă în ferme comerciale.
"Pentru cei cu unul-două capete de animale, dintre care mulţi au şi cotă de lapte, dar au încă un sistem de producţie de subzistenţă, pentru a-i orienta pe cei care doresc să se orienteze spre piaţă, am convenit că este nevoie în primul rând de un sprijin pentru investiţii, care să le dea posibilitatea celor care aleg să treacă pe o producţie pentru piaţă să o facă anul următor, dat fiind faptul că din 2010 încolo subvenţiile vor fi mult reduse şi pentru a rezista pe piaţă trebuie să fie competitivi", a spus Cioloş.
Ca semn al bunei înţelegeri, crescătorii i-au oferit cadou ministrului Agriculturii un tăuraş, pe care acesta l-a acceptat. Animalul va rămâne în una dintre fermele crescătorilor, iar secretarul general al ministerului, Sorin Chelmu, a fost însărcinat să supravgheze cum creşte tăuraşul botezat de fermieri "Speranţa".
Peste o sută de fermieri au pichetat timp de trei zile sediul Ministerului Agriculturii, aducând cu ei bidoane de lapte şi piei de vacă, dar şi un viţel, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de finanţarea zootehniei.
Ministerul Agriculturii a precizat că nu poate acorda subvenţii pentru crescătorii de bovine decât în limita plafonului de 170 de milioane de euro, negociat cu Uniunea Europeană, iar reprezentanţii instituţiei au recomandat sindicatelor să facă presiuni la Bruxelles dacă vor să obţină un sprijin mai mare.
De-a alungul celor trei zile de proteste sindicaliştii au avut mai multe runde de nocieri cu autorităţile, însă ministrul a fost prezent la negocieri abia astăzi, când a revenit de la Louxemburg.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO