Feroviarii anunţă grevă de avertisment în 16 martie, trenurile nu vor circula două ore

Trenurile nu vor circula timp de două ore, în 16 martie, când sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial au anunţat grevă de avertisment, ziua fiind aleasă deoarece atunci şi celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Capitală.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Feroviarii anunţă grevă de avertisment în 16 martie, trenurile nu vor circula două ore

Feroviarii anunţă grevă de avertisment în 16 martie, trenurile nu vor circula două ore (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele Federaţiei Mişcare - Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acţiunea deprotest a fost decisă, joi, în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei.

Greva de avertisment va fi organizată între orele 7.00 şi 9.00, în intervalul orar respectiv necirculând niciun tren.

Protestul este motivat de faptul că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură.

"Noi suntem în conflict deschis, dar până pe 16 martie putem semna contractele şi astfel să anulăm greva. Ne vom întâlni azi (joi - n.r.) şi cu colegii de la celelalte federaţii pentru a încerca să organizăm împreună protestul", a spus Frăţică.

În 16 martie, va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", depusă de opoziţie la adresa Guvernului pentru Codul Muncii. Moţiunea a fost citită, miercuri, în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici