Bărbatul care şi-a omorât vecinul şi a rănit şi un alt bărbat a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru omor şi riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat .
Bărbatul şi familia familia sa au fost evacuaţi din casă de mascaţi. Oamenii au fost puşi să sară gardul din spatele casei, de teamă ca romii adunaţi în faţa imobilului îi vor linşa.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ioana Preda, a declarat că cei doi bărbaţi de etnie romă au venit în casa agresorului, ca să-i ceară socoteală pentru un scandal mai vechi, iar acesta s-a înfuriat, a luat cuţitul şi i-a înjunghiat.
Agresorul declară că cei doi veniseră cu pietre şi voiau să-l atace, iar el s-a apărat.
Preda a declarat că agresorul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru omor şi riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.
Echipajele de poliţie stau şi la această oră în zona în care s-a petrecut scandalul, pentru că rudele victimelor au ameninţat că vor da foc casei agresorului.
Pe de altă parte, surse din cadrul Spitalului Judeţean au declarat joi că bărbatul înjunghiat este în afara pericolului. Bărbatul a primit îngrijiri în UPU, iar starea sa este bună.