Fiecare membru al FEN va decide dacă participă sau nu la examenele din această vară

Federaţia Educaţiei Naţionale a decis să lase fiecare membru să hotărască dacă participă sau nu la examenele din această vară, întrucât Ministerul Educaţiei nu asigură finanţarea corespunzătoare pentru examenul de bacalaureat şi pentru examenele de absolvire/certificare a competenţelor profesionale.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Fiecare membru al FEN va decide dacă participă sau nu la examenele din această vară

Fiecare membru al FEN va decide dacă participă sau nu la examenele din această vară (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Responsabil pentru această situaţie este Guvernul României care s-a dovedit încă o dată incapabil să asigure sistemului educaţional fondurile necesare. De asemenea, o mare parte din vină o poartă şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a lăsat soluţionarea acestei probleme pe ultima sută de metri", se arată într-un comunicat al federaţiei, remis, vineri, MEDIAFAX.

"Oferta de criză" pe care o propune Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) este inacceptabilă din punctul de vedere al sindicaliştilor, întrucât "nu îşi pot permite să facă rabat de la calitate şi responsabilitate".

În condiţiile actuale, FEN recomandă membrilor de sindicat să se gândească "foarte bine" dacă acceptă sau nu să-şi asume acest "compromis".

"Responsabilitatea pentru buna desfăşurare a examenelor aparţine celor care îşi bat joc în continuare de sistemul de învăţământ şi de angajaţii săi", se arată în acelaşi comunicat.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, crede că profesorii vor merge la examenul de bacalaureat care începe luni şi că vor trata cu înţelegere situaţia economică în care se află România, întrucât dacă ar fi fost bani, ar fi primit mai mult.

"Nu cred că profesorii vor boicota examenul de bacalaureat. Cred că profesorii vor trata cu înţelegere această situaţie. Dascălii ştiu că dacă ar fi fost bani, ar fi primit mai mult", a declarat Ecaterina Andronescu, joi seara, după întâlnirea cu sindicatele din învăţământ pentru discutarea ordinului privind indemnizaţiile de la examenul de bacalaureat.

Totodată, ministrul Educaţiei face apel la profesori să se prezinte la examenul de bacalaureat, chiar dacă sumele alocate în acest an sunt mai mici decât cele din 2008, arătând că este un an dificil din punct de vedere financiar.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an este programată între 22 iunie şi 9 iulie. Pentru această sesiune, Ministerul Educaţiei a desemnat 622 centre de examen şi 163 de centre de evaluare.

La examenul de bacalaureat ar urma să participe peste 40.000 de cadre didactice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici