Prima pagină » Social » Declararea sumelor mai mari de 10.000 de euro în vămile UE

Declararea sumelor mai mari de 10.000 de euro în vămile UE

Sumele în numerar egale sau mai mari de 10.000 euro cu care persoanele fizice intră sau părăsesc teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene vor trebui declarate la autoritatea vamală în scris, pe un formular al cărui model va fi stabilit de Autoritatea Naţională a Vămilor.
Declararea sumelor mai mari de 10.000 de euro în vămile UE
25 iul. 2007, 17:26, Social

Persoanele care nu vor completa acest formular vor fi amendate cu sume cuprinse între 3.000 şi 8.000 lei, iar banii nedeclaraţi vor fi confiscaţi, conform unei hotărâri aprobată, miercuri, de Guvern.

Regulamentul 1889/2005 al Consiliului European, valabil pentru toate ţările membre UE, prevede că sumele în numerar cu care persoanele fizice intră sau ies din spaţiul comunităţii europene trebuie declarate autorităţilor de la frontieră, dacă valoarea este egală cu 10.000 euro sau depăşeşte această sumă.

Modul de furnizare a informaţiilor – în scris, verbal sau electronic – este stabilit de fiecare stat membru UE în parte.