Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că femeia a reuşit, totuşi, să scape, deşi fusese legată cu lanţuri, şi a fost găsită de vecini pe stradă.
„O femeie în vârstă de 41 de ani din Saravale, cu un grad de handicap, locuieşte cu tatăl său care are 80 de ani. Femeia a fost internată de mai multe ori la Psihiatrie, dar a fost externată de fiecare dată după o perioadă. Deoarece femeia pleacă de acasă, iar tatălui îi era frică să nu dea o maşină peste ea şi să fie accidentată, a decis să îşi lege fiica cu lanţuri de picioare pentru a nu mai putea ieşi din casă. Aceasta a reuşit, totuşi, să scape şi a fost găsită de vecini pe stradă”, au spus sursele citate.
Purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş, Smaranda Marcu, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că femeia este internată de luni într-un centru rezidenţial pentru persoane cu dizabilităţi.
„Este vorba despre o persoană cu dizabilităţi, o femeie aflată în dificultate, din Saravale, încadrată într-un grad de handicap, iar pentru astfel de cazuri, în care nici familia şi nici comunitatea locală, Primăria, nu mai pot sprijini persoana, atunci trebuie să fim contactaţi la DGASPC pentru a acorda sprijin. Colegii mei au fost în Saravale, au discutat cu reprezentanţii Primăriei, cu tatăl femeii dar şi cu ea şi au căzut de acord că e mai bine ca aceasta să fie instituţionalizată într-un centru rezidenţial pentru persoane cu dizabilităţi, chiar de luni”, a spus Marcu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă, a precizat că în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.