File de istorie. De ce Podul Mogoşoaia s-a transformat în Calea Victoriei
Acum 143 de ani, pe 8 octombrie 1878, Bucureştiul a îmbrăcat haina de sărbătoare. Armata română intra victorioasă după Războiul de Independeţă.
Tatiana Kristal, corespondent Aleph News: Intrarea eroilor români în Bucureşti s-a făcut pe Podul Mogoşoaia. Pentru acest eveniment, autorităţile vremii ridică un arc de triumf provizoriu din lemn pe care scria „Apărătorilor independenţei” şi ”Oraşului Bucureşti”. Arcul a fost apoi demolat, însă în amintirea acelui eveniment, denumirea Podulul Mogoşoaiei devine Calea Victoriei.
Momentul intrării ostaşilor români pe Podul Mogoşoaia a fost suprins de Franz Mandy. După acel moment, el va deveni fotograful care va imortaliza ani la rând familia regală a României. Fotografia suprinde arcul de pe Podul Mogoşoaia, numit în prezent Calea Victoriei, una din cele mai vechi artere din Bucureşti. Drumul era pavat cu trunchiuri de copaci, de aceia se numea pod, şi făcea legătură dintre Mogoşoaia şi palatul domnesc de lângă Curtea Veche. Barbu Vlădoianu, primul primar al Bucureştiului, a pavat în anii 1870 drumul cu piatră cubică şi i-a făcut sistem de canalizare. Tot pe Calea Victoriei apar la sfârşitul secolului XIX primele instalaţii electrice din Bucureşti.