Filmări nocturne în Bucureşti. Restricţii de trafic în mai multe zone
Brigada Rutieră a anunţat că, în noaptea de joi spre vineri, între orele 23.00 – 5.30, pe Bd. Bucureştii Noi (în zona Terminalului Modal Străuleşti şi staţiei de metrou Străuleşti), pe bretelele aferente staţiei de metrou, traficul va fi restricţionat.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, vor fi restricţii între orele 23.00 – 5.00, pe Bd. Poligrafiei, între Str. Jiului şi Str. Tipografilor, pe Str. Parcului şi bretele adiacente Podului Pajura, iar în noaptea următoare, între orele 23.00 – 6.00, pe breteaua de legătură dintre Str. Băiculeşti şi Bd. Poligrafiei (adiacentă căminului Poligrafiei).
Brigada Rutieră le cere şoferilor să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, iar pietonilor să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa.