O casă de schimb valutar din Turda a fost spartă
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Gina Pop, a declarat că Poliţia municipiului Turda a fost sesizată, vineri dimineaţă, că la un punct de lucru al unei case de schimb valutar din Turda persoane necunoscute au forţat uşa de acces şi au sustras bani.
Potrivit sursei citate, suma sustrasă este de aproximativ 20.000 de lei şi o sumă în valută care nu a fost stabilită încă.
Conform primelor cercetări, sistemul de supraveghere video nu funcţiona.
Poliţiştii au început cercetările la faţa locului pentru identificarea autorilor.