Filtre rutiere la intrarea în Piteşti, pentru găsirea lui Bercea Mondial
Poliţiştii argeşeni au instituit filtre rutiere, sâmbătă, pe DN 65 B, la intrarea în Piteşti, pentru descoperirea persoanelor urmărite, inclusiv a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, precum şi a maşinilor de marfă şi a celor înmatriculate în străinătate care nu au drept de circulaţie în România.

Filtre rutiere la intrarea în Piteşti, pentru găsirea lui Bercea Mondial (Imagine: Adriana Neago/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, au fost controlate toate autovehiculele şi autoturismele, poliţiştii verificând identitatea conducătorilor auto şi a pasagerilor, documentele maşinilor şi încărcătura acestora, inclusiv a portbagajelor.
"Este o acţiune a poliţiştilor rutieri argeşeni în care se verifică persoanele urmărite, autovehiculele înmatriculate în străinătate care nu au drept de circulaţie în România şi pentru controlul autovehiculelor de transport marfă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, agent şef Laura Fiolea.
Surse din Poliţie au confirmat pentru MEDIAFAX că filtrele respective au fost instituite după ce a fost primită o informaţie potrivit căreia în zona unor hipermarketuri de la intrarea in Piteşti ar fi fost semnalată prezenţa lui Sandu Anghel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
La ora transmiterii acestei ştiri, filtrele în zona respectivă au fost ridicate, Bercea Mondial nefiind găsit.
Bercea Mondial este acuzat de tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat un nepot, el fiind dat în consemn la frontieră, iar pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, procuror Adrian Aspra, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX că dosarul în care Bercea Mondial este cercetat pentru tentativă de omor a fost preluat de procurori.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

