Finlanda va trimite şapte soldaţi în Marea Roşie

Publicat: 08 03. 2024, 14:22
Actualizat: 08 03. 2024, 14:24

Finlanda va trimite şapte soldaţi să participe la operaţiunile de gestionare a crizelor din Marea Roşie, a anunţat biroul premierului finlandez, potrivit Sky News.

„Soldaţii lucrează în posturi de personal de operaţiuni”, au explicat reprezentanţii premierului.

Cel mult cinci soldaţi vor lua parte la operaţiunea navală a Uniunii Europene. Ceilalţi doi vor fi incluşi în operaţiunea militară condusă de SUA numită Prosperity Guardian.