Finul Monicăi Iacob-Ridzi, cercetat după ce a condus băut şi a înjurat poliţişti
Omul de afaceri Emil Bercea, fin al fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi şi al primarului din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, este cercetat de poliţiştii din Petroşani, după ce a fost prins conducând băut şi a înjurat poliţiştii şi personalul medical.

Finul Monicăi Iacob-Ridzi, cercetat după ce a condus băut şi a înjurat poliţişti
Potrivit şefului Biroului de Circulaţie Rutieră Petroşani, Petru Mârza, împotriva lui Emil Bercea se fac cercetări pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul pe drumurile publice, el fiind prins de poliţişti în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Totodată, reprezentanţii Poliţiei Petroşani au precizat că omul de afaceri este cercetat şi pentru ofensă adusă autorităţii, după ce a încercat să tărăgăneze ancheta şi a adresat injurii poliţiştilor şi personalului medical de la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
"La finalizarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. În funcţie de rezultatul probelor de sânge care ne va parveni de la Laboratorul de Medicină Legală Deva, vom stabili şi încadrarea corectă a faptei", a declarat corespondentului MEDIAFAX Petru Mârza.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Omului de afaceri nu i s-a putut face testul alcooscopic, el spunându-le poliţiştilor că nu "îl ajută plămânii" şi i-au fost recoltate două probe de sânge, la interval de o oră, în prezenţa avocatului solicitat de acesta.
Bercea a recunoscut în faţa personalului medical de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani că ar fi consumat băuturi, fără a preciza însă o cantitate anume.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Petroşani, în urmă cu câteva săptămâni, o familie din localitate a depus împotriva omului de afaceri o plângere pentru ameninţare, insultă, tulburare de posesie şi distrugere. De mai bine de şase luni, familia Blaj din Petroşani se luptă, în instanţă, cu omul de afaceri Emil Bercea pentru a-şi redobândi dreptul de utilizare a unei parcele de pământ, proprietate personală, vecină cu proprietatea pe care se află construcţiile omului de afaceri.
Conform surselor citate, Bercea este cercetat într-un alt dosar penal după ce ar fi intrat în casă peste un alt om de afaceri din Petroşani, despre care spunea că îi datorează o sumă de bani. După acel moment, ambii oameni de afaceri au depus plângere la Poliţie unul împotriva ceilulalt pentru lovire.
Bercea a fost cununat de Monica şi Tiberiu Iacob-Ridzi la sfârşitul anului 2008.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

