Sesizată în acest caz de către poliţiştii din Neamţ, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a luat de acasă fetiţa de 5 ani.
„Încă de sâmbătă seara, după audierea mamei de la poliţie, noi am preluat copilul într-o structură de urgenţă. Astăzi (n.r.-luni ) s-a instituit prin ordinul directorului general al Direcţiei o măsură de protecţie în regim de urgenţă. Un asistent maternal deja a plecat spre Roman să preia fetiţa. Copilul a fost inclus într-un program de consiliere psihologică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ.
O anchetă în acest caz este în desfăşurare la nivelul IPJ Neamţ. Potrivit unor surse din anchetă, mama a justificat bătaia aplicată fetei prin faptul că ar fi fost supărată şi nervoasă.
Poliţiştii s-au sesizat după ce imaginile cu femeia de 25 de ani care o loveşte pe fată cu coada unei mături au fost postate pe Facebook şi ulterior şterse. În filmare se vede cum femeia o bate pe copilă în timp ce o întreabă „Mai faci urât?”, iar fata plânge şi se aruncă pe jos. „Te-am zăpcăcit un pic cu mătura? Ţi-am dat bine”, spune femeia, în timp ce o altă persoană, care a filmat incidentul, râde.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, imaginile au fost postate pe Facebook de tatăl fetei. Poliţiştii din Neamţ s-au sesizat din oficiu în acest caz, iar femeia a fost audiată. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru violenţă în familie.