Video Firma care abandona deşeuri periculoase în Capitală avea sloganul "prin noi natura renaşte"

Firma care a abandonat aproape 2.300 de tone de deşeuri periculoase în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa folosea sloganul "prin noi natura renaşte" pentru a câştiga încrederea clienţilor, în acest caz fiind acuzaţi directorul general, directorul comercial şi administratorul societăţii.

Urmărește
397 afișări

Administratorul şi directorul comercial al firmei au fost arestaţi preventiv în 19 octombrie, iar în cazul directorului general procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale. Tribunalul Bucureşti urmează să decidă, joi, dacă şi directorul general va fi arestat preventiv pentru 29 de zile.

Cei trei sunt acuzaţi de deţinere sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice fără drept, poluare prin evacuare cu ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase, neluare sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, încălcarea legislaţiei privind regimul deşeurilor şi fals în declaraţii.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au stabilit că directorul general şi directorul comercial ai societăţii P.I. SRL l-au ajutat pe administratorul firmei să depoziteze, în perioada 2009-2010, aproape 2.300 de tone de deşeuri periculoase, printre care şi 60 de kilograme de mercur, în diverse locuri din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, în curţile unor imobile de locuit şi în spaţiile deţinute de anumite societăţi care nu erau însă autorizate pentru această activitate.

Cei trei au obţinut aprobare de la autorităţile de protecţie a mediului pentru activităţi de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor periculoase în baza unor date false privind privind modalitatea de transport, destinaţia finală precum şi asigurarea preluării, colectării, depozitării temporare, valorificării sau eliminării deşeurilor periculoase, se arată într-un comunicat de joi al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

"Menţionăm că pentru a câştiga încrederea generatorilor de deşeuri periculoase, societatea P.I. S.R.L. folosea sloganul «prin noi natura renaşte»", scriu procurorii în documentul citat.

Poliţişti de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu, în 9 iunie, cu privire la faptul că administratorul firmei a abandonat la fostul punct de lucru al societăţii 60 de kilograme de mercur, o sută de tone de deşeuri toxice infestate cu arsenic, precum şi diverse cantităţi de alte deşeuri periculoase.

Ulterior, poliţiştii au găsit deşeuri periculoase abandonate şi în alte spaţii neautorizate din Bucureşti şi din localităţile ilfovene Jilava, Bragadiru, Popeşti Leordeni şi Chitila.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au găsit alte aproape 50 de tone de deşeuri periculoase în localitatea Albeşti, judeţul Ialomiţa, pe un teren concesionat firmei. Anchetatorii au găsit cinci bazine, din care patru îngropate şi unul la suprafaţă, de câte 20 de tone, două dintre ele fiind pline cu o substanţă ce pare a fi ulei uzat, 38 de butoaie de 160 de kilograme fiecare, inscripţionate "damisol" şi alte şase butoaie, de o sută de kilograme, ce conţineau o substanţă lichidă de culoare mov-violet. Totodată, au mai fost descoperite trei containere (de o tonă fiecare) în care se aflau reziduuri de vată minerală şi încă 13 saci (de 25 de kilograme fiecare) pe care era scria "phthalic anhidrida".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici