Prima pagină » Social » Numărul agenţiilor guvernamentale va fi redus cu 50% până la 15 iulie

Numărul agenţiilor guvernamentale va fi redus cu 50% până la 15 iulie

Numărul agenţiilor guvernamentale va fi redus cu 50% raportat la numărul actual, până la 15 iulie, prin desfiinţare sau comasare, cu excepţia structurilor înfiinţate în urma negocierilor cu Uniunea Europeană, a anunţat premierul Emil Boc.
Numărul agenţiilor guvernamentale va fi redus cu 50% până la 15 iulie
01 iul. 2009, 00:47, Social

"Decizia este de reducere cu 50% a numărului agenţiilor guvernamentale prin desfiinţarea şi comasarea acestora, cu excepţia acelora care sunt negociate cu UE şi fac parte din acquis-ul comunitar, cum ar fi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie şi alte agenţii de acest fel care sunt obligatorii în raport cu UE. Restul, 50%, jos din aceste agenţii guvernamentale", a spus Boc, la sfârşitul şedinţei de marţi a Guvernului.

El a precizat că agenţiile care vor fi desfiinţate sau comasate vor fi stabilite în următoarele două săptămâni, prin discuţii între miniştri.