„În 2010 se plăteşte al 13-lea salariu pentru anul 2009, până în luna aprilie. În 2011 însă nu va mai fi plătit acest al 13-lea salariu, pentru anul 2010”, a spus Boc, la postul B1 TV.
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, la finalul lunii ianuarie, că al 13-lea salariu nu va mai fi acordat bugetarilor după încetarea actualelor contracte colective de muncă, în condiţiile în care acest drept de natură salarială este inclus doar în prevederile acestor contracte, care urmează să îşi înceteze valabilitatea.
Guvernul a adoptat recent ordonanţa prin care prevederile contractelor colective de muncă deja încheiate şi cu termene de până în luna octombrie sunt menţinute în vigoare până la pierderea valabilităţii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile salariale aflate în plată.