- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fiul lui Sile Cămătaru: Tatăl şi unchiul meu nu au fugit din ţară, vor să se clarifice unele lucruri
Fiul lui Sile Cămătaru, Mario Balint, a declarat, sâmbătă, că tatăl şi unchiul său, care sunt daţi în urmărire naţională, nu au fugit din ţară şi nu intenţionează să fugă de lege, ci vor doar "să se clarifice anumite lucruri".
Sile Cămătaru (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
"Trebuie să se clarifice anumite lucrurile ca să se întoarcă. Nu sunt fugiţi", le-a mai spus el reporterilor, în faţa locuinţei din Capitală a lui Sile Cămătaru.
Potrivit lui Mario Balint, "clarificările" ar avea legătură cu pedepsele definitive dictate de instanţă în cazul fraţilor Cămătaru.
Fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, au fost daţi în urmărire naţională după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR alege datele votului. Primul tur, înainte de Paște?
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
-
Manmohan Singh, fostul prim-ministru al Indiei, a fost incinerat astăzi în cadrul unui omagiu naţional
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, cele două mandate vor fi puse în aplicare de Poliţia Judeţului Ilfov, respectiv Poliţia Capitalei, pentru că "una dintre cele două persoane căutate are domiciliul în Ilfov". Niculae nu a precizat însă care dintre cei doi fraţi domiciliază pe raza judeţului Ilfov.
"Cele două mandate au sosit la Poliţia Capitalei şi la Poliţia Judeţului Ilfov, vineri, la ora 22.00. De aceea, cele două unităţi de poliţie au demarat procedurile de căutare la domiciliul acestora, precum şi la alte adrese cunoscute. Deoarece aceste persoane (fraţii Cămătaru - n.r.) nu au fost găsite, a fost sesizat Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru darea lor în urmărire la nivel naţional", a mai spus Niculae.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că împotriva celor doi nu exista restricţia de a pleca din România. "Este foarte important de ştiut că Poliţia Capitalei nu a fost informată şi nu a primit niciun document care să releve faptul că atunci când cele două persoane au fost puse în libertate, împotriva lor a fost luată o măsură obligatorie, preventivă sau altă obligaţie", a arătat Niculae.
Întrebat dacă Poliţia are informaţii privind plecarea din ţară a fraţilor Cămătaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a răspuns: "Această informaţie a venit de la familia uneia dintre persoanele căutate. În acest moment, noi nu putem confirma această afirmaţie. Chiar în momentul de faţă, colegii mei sunt în teren şi îndeplinesc toate activităţile procedurale pentru identificarea persoanelor căutate".
Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului.
În cazul lui Vasile Balint, judecătorii instanţei supreme au admis parţial recursul acestuia, constatând ca executată în regim de detenţie perioada 2 mai 2004 - 19 decembrie 2011, pe care au şi dedus-o din condamnarea de 13 ani dată de Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit deciziei instanţei supreme, din pedeapsa lui Sile Cămătaru va fi dedusă o perioadă de aproximativ şapte ani şi jumătate, astfel că acesta ar mai avea de executat aproximativ cinci ani şi jumătare de detenţie.
Fraţii Cămătaru au fost judecaţi, alături de rude şi apropiaţi, într-un dosar privind săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane.
Alături de cei doi, în acest dosar au mai fost judecaţi Ion Lungu, Cristian Gheorghe, Laurenţiu Roman, Laurenţiu Cosma, Costel Urzică, Iulian Bocu, Smaranda Stoica, Dănuţ Ion, Iulian Marghiolescu, Adrian Panduru, Marian Simirianu, Leonard Bărbieru, Constantin Stoica, Adi Dinescu, Ştefan Gheorghe, Eugen Gheorghe, George Ionuţ Teodoru Baboi, Cristian Robert Boboc, Cristian Alexandru Cîrstoiu, Alina Vasile, Silviu "Fluturică" Dudiţă, Sile Stan şi Angela Stoica.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:06
Zeci de zboruri amânate în urma unei avertizări de ceaţă emisă de un important aeroport britanic
-
astăzi, 20:18
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână