- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj, audiat pentru infracţiuni informatice, reţinut de procurori
Romeo Berceanu, fiul inspectorului-şef al Poliţiei de Frontieră Dolj, audiat într-un dosar vizând fraude informatice, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, alături de alte şase persoane.
Fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj, audiat pentru infracţiuni informatice, reţinut de procurori (Imagine: Shutterstock)
Potrivit procurorului-şef al DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, Adrian Glugă, Romeo Berceanu a fost reţinut, miercuri seară, după câteva ore de audieri.
"Au fost reţinute şase persoane, iar mâine (joi - n. r.) vor fi propuse la mandatul de arestare şapte persoane. Este încă o persoană pe care o propunem în lipsă", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX procurorul Adrian Glugă.
Iniţial, cinci din cele nouă persoane, membre ale unui grup infracţional specializat în infracţiuni informatice, au fost reţinute, miercuri după-amiază, de procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, iar patru mai trebuiau audiate, între acestea şi Romeo Berceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
O grupare infracţională specializată în infracţiuni informatice a fost destructurată, miercuri dimineaţă, în urma a 11 percheziţii făcute de lucrătorii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, coordonaţi de procurorii DIICOT, printre suspecţi aflându-se şi Romeo Berceanu, fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj.
Într-un comunicat transmis miercuri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism arată că procurorii de la Serviciul Teritorial Craiova au destructurat un grup infracţional organizat constituit din 13 persoane şi specializat în infracţiuni cu cărţi de credit.
Conform sursei citate, membrii grupării procurau dispozitive de copiere frauduloasă a datelor de pe cardurile bancare, dispozitivele urmând să fie utilizate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Aparatura de skimming urma să fie expediată într-un colet, prin disimularea acesteia în dispozitive receiver tip DIGI TV.
Procurorii DIICOT au făcut 11 percheziţii domiciliare în Craiova, fiind ridicate dispozitive de skimming, iar la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova au fost duse pentru audieri nouă persoane.
Surse judiciare declarau pentru corespondentul MEDIAFAX că printre cele nouă persoane se află şi Romeo Berceanu, fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Dolj, Ionişor Berceanu, a confirmat că fiul său, Romeo Berceanu, se află printre cele nouă persoane ridicate în urma unor descinderi care au avut loc la Craiova şi au vizat o reţea specializată în infracţiuni cu cărţi de credit.
"Aştept şi eu audierile pentru că nu ştiu cât este de implicat fiul meu. Eu sunt în Calafat şi mi s-a spus că la 6.30-7.00 au avut loc descinderile la Craiova. Dacă ştiam că se ocupă cu treaba asta vă daţi seama că nu îl lăsam", a spus Ionişor Berceanu, precizând că este o "situaţie grea" pentru el şi că nu poate să vorbească mai mult.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO