Prima pagină » Social » Fiul unui fost fotbalist, fugit din arest la domiciliu, şi-a distrus în câteva secunde Ferrari-ul de 150.000 de euro

Fiul unui fost fotbalist, fugit din arest la domiciliu, şi-a distrus în câteva secunde Ferrari-ul de 150.000 de euro

Camerele de securitate au înregistrat momentul în care Ross Mendham, fiul în vârstă de 40 de ani al fostului fotbalist englez de la Norwich City, Peter Stanley Mendham, şi-a făcut praf Ferrari-ul F430, bolid în valoare de aproximativ 150.000 de euro.
Fiul unui fost fotbalist, fugit din arest la domiciliu, şi-a distrus în câteva secunde Ferrari-ul de 150.000 de euro
Daniel Contescu
19 mart. 2024, 17:04, Social

Din imagini reiese că Mendham pierde controlul maşinii în timpul unei curbe, făcând un zig-zag pe asfalt până când se izbeşte de suporturile pentru biciclete poziţionate de-a lungul trotuarului.

Totul s-a întâmplat pe Rose Lane din Norwich, oraşul şi capitala comitatului englez Norfolk. Din fericire, incidentul nu a provocat răniţi, dar Mendham a fost arestat pentru încălcarea regulilor de cauţiune dispuse de instanţă (nu purta GPS-ul necesar pentru a-i fi urmărite mişcările).

Ross Mendham este renumit în Anglia pentru că a participat în 2013 la programul britanic Dragons’ Den, în care concurenţii încearcă să-şi obţină proiectele de afaceri finanţate de cinci investitori bogaţi.

Mendham a reuşit să câştige finanţarea pentru a-şi comercializa gustările sărace în calorii.