Prima pagină » Social » Florentina Crinuţa Diaconu este noul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti

Florentina Crinuţa Diaconu este noul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti

Florentina Crinuţa Diaconu este noul şef al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ea fiind numită în locul lui Gheorghe Iana, care a cerut să îi înceteze contractul de management.
Florentina Crinuţa Diaconu este noul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti

Florentina Crinuţa Diaconu a ocupat până miercuri funcţia de şef Birou îngrijiri la domiciliu, de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).

Gheorghe Iana pleacă de la conducerea CASMB după aproape doi ani şi şase luni, el declarând că nu a fost demis, nu i s-a cerut demisia, ci a solicitat încetarea contractului de management, cu acordul părţilor.

„Fac menţiunea că nu mi s-a cerut demisia, nu am fost demis, este doar încetarea contractului de management cu acordul părţilor, am solicitat acest lucru”, a spus Gheorghe Iana.

Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a fost condusă de la sfârşitul lunii ianuarie 2013 de către profesor dr. Gheorghe Iana, care a ocupat funcţia de preşedinte-director general al CASMB, după ce anterior a fost şef de clinică la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală.

Înainte de numirea lui Gheorghe Iana, Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti a fost condusă, în intervalul august-decembrie 2012, de economistul Marian Răzvan Roşca.